A doua încercare
Lumânarea asta aprinsă-n fața mea, e mică. Foarte, foarte mică. Și focul ce-o consumă e mic. Mult mai mic și pricăjit decât lumânărica. Dar arde-așa frumos și liniștit, și-atâta căldură împrăștie-n juru-i încât ai zice că înlăuntrul ei trăiește un uriaș singuratic, pustiit și frământat de gânduri și suferințe fără nume.
Îți vine chiar să crezi că locuiește acolo de-o veșnicie, că a căzut la pace cu Timpul, Căpcăunul. Că a descoperit Meditația. Că din afara Timpului, Spațiului și Firii omenești trimite căldură în neștire la sori năprasnici și sobe înfrigurate, la lumânări și coridoare-ntunecate. La gândurile tale seci și goale, ronțăite de frică și durere, deznădejde și plăceri răzlețe.