Zumzet...mult
zumzet. Cumulat cu agitația, cu anxietatea care scrâșnește metalic din dinți.
Norii sunt extraordinar de grei...zeci de mii de tone prăbușindu-se violent
spre pământ. Copacii au mâini lungi în loc de crengi...și sutele de mii de
palme țin strâns în pumni mănunchiuri de frunze vii. Munții sunt de fapt niște
clopote gigantice, năzdrăvane instrumente muzicale vrăjite de măiestria
naturii. Toate apele s-au transformat în cristale transparente ce metamorfozează lumina în materie, după ce-o trec prin labirintul hipnotic al jocului... Păsările au rămas la fel, dar sunt destul de triste pentru că nu mai au unde-și
face cuiburile. Mâinile alea se mișcă tot timpul și tremură violent uneori. Așa
că nu mai pot sta acolo. Nici pe lângă munți, ale căror triluri asurzitoare le
fac să simtă anxietate. S-au mutat toate în turla unei birserici părăsite
dintr-un sat părăsit de toți oamenii pe care-i găzduia. Și-s chiar foarte
fericite acolo.