Mi se aprinde părul...
Mi se aprinde Părul, Doamne,
Și-o dată cu el și sufletul pustiu.
Se ridică, Doamne la cer cenușa mea
Și fumul meu,
Și lacrimile mele.
Se împrăștie-n aer și sunt mâncat de vânt...
De ce, Doamne?
De ce mă lași sfâșiat de îndoieli? De ce te-ascunzi
prin locuri pe care nu le pot strivi cu pumnul?
De ce te-ascunzi de colții mei de fiară?
De ce fugi?
De cine fugi, Doamne?
Spune-mi măcar ce am,
Sau ce nu-ți place.
Ce ramuri am uscate?
Ce umbră am pe frunze, ziua,
De cresc atât de cârn și surd?
De ce îmi arde părul, Doamne?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu