S-a întâmplat zilele astea să dau peste două articole revelatoare: acesta este primul. Predica Cuviosului Nectarie Sopon despre malahie. Suna interesant, mai ales că nu-nțelegeam ce e aia malahie. Așa că l-am citit. Și m-am îngrozit. Pur și simplu: ”..uneori este cu trebuință să canonești scârbavnicul mădular, strângându-l în mâna stângă cât se poate de tare (până ce te doare grozav), câte o jumătate de ceas, înainte de culcare, în fiecare zi.
[...]Să stăm cu frică, să stăm bine, să luăm aminte!”.
Acuma...eu sper să fie o glumă bună. Să fi apărut vreun alt Cuvios Ilarie. Atunci chiar m-aș bucura.
Dar să citim și cel de-al doilea articol. Preafericitul părinte e foarte serios. Evlavios...dar parcă ceva scârțâie...de unde această răutate? Această pizmă aprinsă, primitivă, violentă? Ce-i cu oamenii ăștia? De ce-și păstrează dialectul cu iz de ev mediu? De unde această tensiune răzbunătoare?
Ce are sexualitatea asta? De ce-i atât de spurcată? De ce împreunarea asta trupească e o întinare adusă Domnului? De ce mânie? De ce suntem obligați să ținem respect și frică, alternativa fiind osânda veșnică?
Sunt două trupuri complementare fiziologic. Adamul primordial și Eva primordială. Atunci se întregește ființa umană și radiază căldură, fericire și extaz. E un lucru frumos, un lucru plăcut și armonios.
Desacralizat, desigur, de frustrări fără de număr și vaste generatoare de astfel de polarități. Rotițe dintr-un mecanism complicat și foarte rafinat al unui instrument de manipulare bine uns...
-Dar ce-ai pățit fiule? De ce ești atât de revoltat împotriva Sfintei Biserici? Ce ți se pare nelalocul ei?
-Păi unde-i iubirea lui Cristos, bre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu