sâmbătă, 2 aprilie 2016

Fantezie cu vers prost


Dionisiaca făptură mă pândește de după colț.
Eu mă prefac orb, dânsa se bucură, așteptând cu nerăbdare următorul prilej de a mă prinde lipsit de apărare...nu se întâmplă de prea multe ori, dar parcă mi-e milă s-o las să cadă-n deznădejde [...]
Violeta duce găleata la gunoi. Și-n urmă, băieții o spurcă și-o umplu cu noroi. Și sânii ei îi calcă în picioare și-o tot batjocoresc pentru că-i fată mare. Dar ei puțin îi pasă și asta nu c-ar fi sfioasă, sau pretențioasă în vreun fel. Deloc, aș spune chiar că-i invers, doar că-s mai slab la vers și concentrare. Iar asta nu mai e demult mirare. Cu toate că, uite, mi-ar plăcea s-apuc odată-n viața asta să pot să cânt pe note ca de sticlă și să arunc în aer tot felul de povești principiale despre iubiri frumoase sau neterminate, singurătăți și ceruri înstelate, copii voinici și puri și albi și negri, și lacuri mari necotropite de funebrii locatari ai sufletului omenesc părăginit.
Cine știe? Poate că-ntr-o seară, hămesit de dor și drag și râvnă, m-oi arunca în flăcările inspirației divine și voi aduce înapoi cu mine o floare... frumoasă foc și simplă și cuminte. Și am să-i fac statuie peste punțile abrupte ale cuvântului întortocheat.

joi, 6 martie 2014

Clepsidră

Zumzet...mult zumzet. Cumulat cu agitația, cu anxietatea care scrâșnește metalic din dinți. Norii sunt extraordinar de grei...zeci de mii de tone prăbușindu-se violent spre pământ. Copacii au mâini lungi în loc de crengi...și sutele de mii de palme țin strâns în pumni mănunchiuri de frunze vii. Munții sunt de fapt niște clopote gigantice, năzdrăvane instrumente muzicale vrăjite de măiestria naturii. Toate apele s-au transformat în cristale transparente ce metamorfozează lumina în materie, după ce-o trec prin labirintul hipnotic al jocului... Păsările au rămas la fel, dar sunt destul de triste pentru că nu mai au unde-și face cuiburile. Mâinile alea se mișcă tot timpul și tremură violent uneori. Așa că nu mai pot sta acolo. Nici pe lângă munți, ale căror triluri asurzitoare le fac să simtă anxietate. S-au mutat toate în turla unei birserici părăsite dintr-un sat părăsit de toți oamenii pe care-i găzduia. Și-s chiar foarte fericite acolo.

miercuri, 30 ianuarie 2013

Se poate crea orice (II)

         A doua încercare



Lumânarea asta aprinsă-n fața mea, e mică. Foarte, foarte mică. Și focul ce-o consumă e mic. Mult mai mic și pricăjit decât lumânărica. Dar arde-așa frumos și liniștit, și-atâta căldură împrăștie-n juru-i încât ai zice că înlăuntrul ei trăiește un uriaș singuratic, pustiit și frământat de gânduri și suferințe fără nume.
Îți vine chiar să crezi că locuiește acolo de-o veșnicie, că a căzut la pace cu Timpul, Căpcăunul. Că a descoperit Meditația. Că din afara Timpului, Spațiului și Firii omenești trimite căldură în neștire la sori năprasnici și sobe înfrigurate, la lumânări și coridoare-ntunecate. La gândurile tale seci și goale, ronțăite de frică și durere, deznădejde și plăceri răzlețe.

marți, 29 ianuarie 2013

Se poate crea orice (I)

Prima Încercare

Care de fapt e a infinita. Nimeni nu știe unde a început și unde se va sfârși. Pentru că nu există așa ceva. Realitatea e infinită. Iar infinitul e un cerc. Conceptual. Cercul e compus dintr-o infinitate de puncte. Care n-au dimensiune, n-au capăt, n-au limite. De fapt, nici infinitul nu e infinit. Nici timp, nici spațiu, nici univers, nici oameni.

joi, 22 noiembrie 2012

Scrisoare pierdută


Si uite-asa ma trezesc din nou inaintea unei sesiuni, cu umerii greu apasati de povara inactivitatii, incercand  pentru un auditoriu semi-inexistent sa fac putina figuratie pentru ca nu cumva sa-mi fie aruncate in fata  reprosuri grosolane...



   Despre neajunsul de a nu fi neprihanit, si altele....

marți, 6 noiembrie 2012

Noi suntem treji.

Dar lumea visează. Visează la strașnicii cai verzi pe pereți, cu coama stufoasă, răsfirată peste gâtul gros, musculos, demn și vânjos, al armăsarului imaginar ce întruchipează, simbolic, starea de mai bine...
Vă spun eu: cu așa justificări, înnebunim cu toții. Vă spun eu. Cu astfel de gânduri morbide, ne autodistrugem, încetul cu încetul, secundă cu secundă. Gând peste gând, peste gând, peste gând, peste gând.
Veșnic destrămatul Turn Babel e reconstruit cu sârguință după fiecare depresie, dezamăgire, ezitare sau spaimă...Și nu e bine. Vă spun eu, nu e bine.
Trebuie să ne eliberăm. Să evoluăm și s-avem curajul să spargem barierele. Barierele conformismului, barierele distrofiei mentale și, mai ales, ale fricii de necunoscut. Să avem mințile, trupurile și spiritul într-o relație de pace, de armonie și nu de competiție. Să ne risipim monopolizările, egoismele, furiile și angoasele, păcatele și secretele, rușinile, fricile cele mai lăuntrice. Să purificăm  pur și simplu și să eliberăm, să curățăm...
Și poate, după asta, ne vom simți un pic mai bine.

vineri, 12 octombrie 2012

Malahia mâncătoare de Suflete ale Domnului!

S-a întâmplat zilele astea să dau peste două articole revelatoare: acesta este primul. Predica Cuviosului Nectarie Sopon despre malahie. Suna interesant, mai ales că nu-nțelegeam ce e aia malahie. Așa că l-am citit. Și m-am îngrozit. Pur și simplu: ”..uneori este cu trebuință să canonești scârbavnicul mădular, strângându-l în mâna stângă cât se poate de tare (până ce te doare grozav), câte o jumătate de ceas, înainte de culcare, în fiecare zi.

[...]Să stăm cu frică, să stăm bine, să luăm aminte!”.

miercuri, 19 septembrie 2012

Clipă (1)

În așteptarea frigului, vorbesc în gând. Sunt singur, bine-mersi. Și vorbesc ce vreau eu, absolut orice vreau eu!
Despre crime, despre pornografie, nebunie, despre lăcomie și trufie, măgărie, strechie, golănie!
Despre moarte, mare, minuni și mănăstiri.
Despre suflet și întruchiparea lui. Despre conștiință și modalități de tortură?
Putem explora orice latură a imaginației noastre, oricât de bolnavă...
Dar niciodată nu reușim să ne sincronizăm. Cum ar fi ca eu și cu dumneata să trebuiască să ne întâlnim săptămânal pentru a ne...raporta unul altuia alegerile de peste săptămână. Frământările noastre cele mai reprimate, împărtășite unui străin cu aceeași îndatorire. Cum ar fi să ne dezgolim unul în fața altuia, fără nici cea mai măruntă mască, la fel de vulnerabili ca un prunc.
Despre proiecții holografice hiperconștiente.
Despre droguri, despre degradare, blestem și...cicoare.
Parcă încep să-ntrezăresc niște frisoane.Mhm..Da, în sfârșit vine frigul. Doamne, ce mult a mai durat...

luni, 10 septembrie 2012

Mai facem unul?

De ceva timp încoace mă obsedează întrebarea asta. Mă urmărește oriunde, și mă strânge din ce în ce mai tare de gât. Tocmai mi-am schimbat tastatura și ”â”-ul nu mai e la locul lui. Practic nu-mi mai pot desfășura gândurile din cauza unui nenorocit de ”â”. Nu ajunge doar o literă..nu. Schimbă și locul ghilimelelor. Noroc de faptul că pe dânsele pot să le descriu printr-un cuvânt ce nu include ”â”.

duminică, 26 august 2012

Nocturne

Ora trei dimineața. Capul ar trebui să fie așezat pe pernă, în poziția corespunzătoare. Ochii ar trebui să fie închiși. Fiind în starea REM, se mișcă foarte repede în toate direcțiile, focalizând sporadic, secătuindu-se de energie. În schimb, tu stai în fața calculatorului. Uite, nici măcar muzică nu se-aude. Doar apăsătoarea și zgomotoasa liniște publică.
Mai bine. Mă gândeam la tot felul de lucruri astă seară, plimbându-mă dintr-un loc în altul, schimbând pături aburinde de oameni legați unul de celălalt, arcuiți, cu găuri pe mijloc. Trecând din privire în privire, din zgomot în zgomot. Sunt foarte critic. În toate sensurile. Critic de dimineață până seara, specializat în fiecare aspect. Păcat, nimeni nu îmi citește studiile. Însă mă mențin bine. Motivația nu m-a părăsit încă. E bine. E în regulă. Nu, nu știu în care. Probabil n-are nici o importanță.