Problematica duală a comunicării defectuoase și lupta cu un fioros căpcăun al Egoului

Totul a început de la o discuție cu o prietenă...de fapt, a fost o mică neînțelegere provocată de caracteru-mi sălbăticit și lipsit de coerența unor reguli absolut naturale pentru  marea majoritate a oamenilor...Trebuie să fac o mică dar importantă clarificare pentru cei care nu mă cunosc: bunul simț mi-e un concept foarte străin. Aș putea aduce argumente peste argumente, clarificări peste cauzalități, dar nu-și au rostul pentru că adevărul e mult mai simplu: bunul simț mi-e un concept străin. 

Ei bine, de-aici a pornit o focoasă și defectuoasă confruntare (cuvânt aspru care , probabil, poate fi folosit doar pentru punctu-mi de vedere periferic), al cărei deznodământ e foarte previzibil, atât ca formă cât mai ales ca și repercursiuni. Și-atunci am început să-mi pun întrebări cu privire la mecanismul comunicării și autenticitatea și stabilitatea canalelor metafizice prin care acesta își desface multiplele și solidele brațe.

Despre dualitatea covârșitoare a clipei fragmentate

„E plin de urlete aerul eteric. E plin de suferințele unor strămoși la fel de nedumeriți ca și noi. La fel de goi și plini de goliciune ca și mințile noastre însetate și înfometate. Am uitat...am uitat că până și aerul poate să țină de frică. Imaginația noastră poate crea orice, însă ne cramponăm în opere stupide și fără sens, în picturi fără vreo urmă de culoare sau formă. Suntem liberi, frumoși, luminoși, dar noi creăm lanțuri, grotesc și întunecime. 'Treziți-vă, oameni buni!', strigă o voce răgușită și lipsită de vreun sens. E vocea conștiinței, mare doamnă cândva, actualmente cerșetoare violată și scuipată de multiplele noastre personalități lipsite de coerență.

Fabulă

Se zice că în lume, în societate, nu poți fi Om. Nu poți fi tu însuți. Nu-ți pot crește aripile pentru că oamenii sunt invidioși. În momentul în care văd cu te ridici singur, sar pe tine cu topoare, cuțite, fierăstraie, ciocane și cuie. Nu se mulțumesc să-ți taie aripile. Nu, un astfel de tratament ar fi prea blând pentru tine. Se-apucă să te bată în cuie de Pământ, să-ți taie stomacul și să ți-l umple cu bolovani. Îți retează și picioarele, nu care cumva să mai mergi normal de-acum încolo. Nu...trebuie să te târâi.

Au învățat asta de la un Dumnezeu imaginar, care l-a pedepsit pe șarpe pentru faptul că le-a deschis ochii primilor oameni. Pentru faptul că i-a făcut să vadă, le-a arătat că sunt liberi să aleagă ce vor, să se bucure de libertatea pe care-o cunoșteau doar din pancartele de prin Rai.

Fragment ... (Sevrajul)

[...]Ziua a cincea de sevraj. Lucrurile stau ceva mai bine, mai ales după ce-am aflat cauza anxietăților.

Mintea însă e perversă. Inventează tot felul de pretexte, de cauzalități aberante, justificări jalnice. Ei îi place să fie violată, i-a plăcut întotdeauna. Și e egoistă. Nu se gândește c-ar mai fi cineva prin preajmă căruia nu-i face bine această schizofrenie cronică...

Apatia e primul semn al unei dependențe stupide. E stupidă pentru că fără acel fior, viața nu mai are farmec. Totul se transformă într-o monotonă compoziție de nuanțe seci. Culoarea dispare, la fel și provocarea. Nu mai rămâne nimic de făcut, nimic de explorat. După ce-ai atins un vârf de potențial, după ce ți-ai conștientizat apoteoticul pisc al creativității, te transformi într-un om banal, lipsit de vlagă, de energie, de voință și entuziasm.

Nu știu cum se numește

Sunt multe lucruri de care e bine să te ferești în lumea asta. Dar poate unul din cele mai periculoase e Omul Spân...De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, despre ăsta a scris Creangă, destul de mult. Ba chiar a făurit o ditamai povestioară, așa că ar fi mai bine să găsesc un alt subiect...

Ce-ar fi dacă am porni o discuție despre Obsedatul de Creație? Nebunia Artistului Creator de Artă? Infatuatul Nebun, invidios pe Dumnezeu, care e liber să facă ce-i poftește pofta? Stai că n-am avut o exprimare prea clară: Dumnezeu e cel liber, artistul e doar un frustrat mâncat și tăiat în chirurgicale bucățele de suflet de tot felul de amărăciuni, complexe și , colac peste pupăza lui Nică, mai e și sclav la interminabila curte a minții.

Poveste de adormit mintea

Necunoscute și nebănuite sunt căile vieții, iar întâmplarea e doar un joc hazliu al neprevăzutului visător. Toate se leagă într-o diafană compoziție de culori ludice și pline de viață.

Oamenii, la început, nu aveau gură. Ei se hrăneau cu aer, de unde și nasurile foarte dezvoltate, însă complet insensibile. Nu aveau miros pentru că încă nu erau stăpâni pe propriile trupuri, iar simțurile le-ar fi îngreunat obișnuința cu dimensiunea carnală proaspăt descoperită. Ochii le erau negri, astfel încât să fie capabili să absoarbă lumina, hrana lor obișnuită pe timp de zi. De fapt, cuvântul hrană e destul de nepotrivit în contextul curent. Era mai mult vorba despre un factor de stabilitate, o componentă constantă, exterioară, un temporizator dacă vrei...

Marele Masturbator

Ritualuri nebănuite și întâmplător descoperite, devin surse ermite de înțelepciune trecătoare. Te trezești deodată în transă, timpul înghețând în jurul tău, transformându-se în praf și cenușă...

Viața e un paradox! Asta-i! Ăsta e motivul pentru care n-avem nici o clipă de liniște, pentru care parcă suntem o sfoară pe care o gloată de personaje, de fapt două, trag cu sălbăticie de noi. Pe de o parte avem latura negativă cu depresii, răutate, egoism, perversitate, primitivism brutal și dureros. Pe de altă parte, latura pozitivă ne bagă într-o beție de beatitudine, de creativitate, de control și putere. Însă nici aici nu suntem în largul nostru, pentru că e prea frumos, prea bine, prea multă armonie. Și-avem noi un instinct, care ne spune că unele lucruri sunt prea bune pentru a fi adevărate. Așa este. E prea frumos...

Notă către sine

Încearcă să fii mai discret, mai criptic, mai puțin evident. Încearcă și un pahar de sinceritate...Nu știi niciodată dacă o să descoperi o nouă băutură preferată...

Sunt concurențial, egoist, autosuficient, superficial până peste poate, leneș, mincinos, demagog, hermafrodit... cuvinte goale, fără sens . E ușor să plescăiești niște substantive, atribute, verbe-n vânt... Ăsta e și motoul blogului meu: Vorbe în Vânt.

Manifest. Pamflet. Clarificare

După un moment consumat ieri, mi-am dat seama că trebuie să fac o mică...clarificare. Habar n-am. Nu știu nimic, n-am nici o siguranță și, cumva, mi-am dat seama că fac de fapt colaje. Personalizate de un stil, procesate de o minte, nu știu ale cui...
Credeam înainte că fac explorare de sine, dar departe de mine această performanță. Nu, fac doar explorare de oameni.Trăiesc prin oameni, prin experiențele lor, prin sentimentele și personalitățile lor. Iau câte ceva de la unul, câte ceva de la celălalt, le bag în malaxorul condeiului și gata...

Personaj

[...]
Nu-mi aduc aminte nimic, dar absolut nimic. Tot ce pot să-ți spun e că ieri, după aproape zece ani, dacă nu chiar fix zece, mintea mea a tăcut. E adevărat, de data asta n-am redus-o la tăcere cu mâinile goale. Însă trebuie să recunosc, asta e un fel de revelație pentru mine. Soiul ăla care se digeră greu, dar nobil, în care te topești parcă, așa, încet și lipsit de complexe.