Si uite-asa ma trezesc din nou inaintea unei sesiuni, cu umerii greu apasati de povara inactivitatii, incercand pentru un auditoriu semi-inexistent sa fac putina figuratie pentru ca nu cumva sa-mi fie aruncate in fata reprosuri grosolane...
E banala viata fara puritate... zau asa. Gandeste-te doar la Dimineata pe care-o destesti, dar care , daca te-ar trezi cu siroaie de sange acru siroind pe norii suprasaturati de ura, n-ar mai fi atat de induiosatoare incat sa-i ingadui un zambet. Fara puritate, viata insasi n-ar mai fi atat de geniala. Ar fi pur si simplu o faptura trista, pe care-o compatimesti din complezenta, si care nu te poate surprinde cu absolut nimic pentru ca si-a pierdut speranta. Daca-ti pierzi speranta , mori. Si n-ajungi nici in rai, nici in iad. Ajungi intr-un pseudo-purgatoriu, si asta doar din cauza ca nu accepti anumite lucruri care sunt mult prea evidente pentru a-ti fi iertata ignoranta. In purgatoriu-i mare plictiseala, iar oamenii nu sunt atat de draguti precum in alte locuri. Astia sunt mai rezervati, mai timizi, mai fricosi, pentru ca fiecare, desi declara sus si tare ca nu mai stie nimic, se roaga din tot sufletul sa-i fie aruncata cate-o scara la cer... una mare, si sanatoasa, intarita cu boltari de stejar, ca nu cumva in momentul in care-o sa inceapa sa se catare, sa simta vreo tremuranda trepidatie amenintatoare... Nu-mi place sa fiu la mijloc... E ca atunci cand ne-am facut cortul intr-o groapa, iar cel din mijloc, care s-a intamplat sa fie Andrei, fratele lui Cristi, a fost pur si simplu strivit de niste legi fizice total depasite, descoperite de un nene meditativ pe nume Newton... Datorita pantei, si-a forței care apasa pe directia inversa greutatii!!! ,jumatate din greutatea fiecaruia s-a propagat spre centru, iar saracul s-a trezit dimineata injurand de mama focului faptul ca l-am sufocat toata noaptea si ca ale sale coate vajnice n-au avut nici un efect asupra spinarilor noastre obosite si insensibile. Alta lema asupra ponderatiei, ce merita a fi luata in considerare. De la mijloc, lucrurile se vad egale, dar de sus se vad cel mai bine. Si asta n-o spun eu, o spune cineva care chiar s-a plimbat pe nori, si-a observat ca diferentele dintre oameni nu tin de lucruri grosiere, ci de subtilitati atat de fine, incat daca n-ai inghitit un nor, pur si simplu n-ai cum sa-ti dai seama....
Arta fara puritate nu exista. E ca si cum ai pune-o pe Alba ca Zapada sa patineze. Nimeni nu are pretentia ca triplul salt cu pirueta sa iasa impecabil de la o fiinta asociata cu spiritul iernii. Ea doar exista, si-si duce mitul mai departe asa cum poate. E doar o poveste, nu-i un hiper-concept intr-atat de zdravan incat sa scape si celei mai aprige analize psiho-comportamentale. N-are alta pretentie decat de a fi recunoscuta pentru ceea ce este. O poveste mica, pura, pentru sufltete curate si naive. Pornografia e doar sinteza unor frustrari firesti ... daca ar fi ridicata la rang de arta, ne-am topi cu totii de rusine, si-am muri, si iadul ar fi atat de plin incat s-ar crea tabere de refugiati in rai. Ori astfel, totul s-ar intoarce pe dos, si-ar veni sfarsitul lumii. Eu nu vreau asta, pentru ca lumea-i inca tanara. Eu vreau sa ma bucur de ceea ce sufletu-mi canta. Iar el canta frumos si curat...
Fara puritate, ne-am banaliza atat de tare, incat fericirea ar fi o prostituata... toata lumea s-ar bucura de dansa in atatea feluri, incat pana la urma ar ramane fara fata, iar faima i-ar fi doar numele incarcat de legenda. Eu stiu ca fericirea-i o muza, o faptura cvasi-imateriala, despre care se spune c-ar avea aripi atunci cand se afla in toane bune. Daca as vedea-o i-as saruta mana, si i-as cere o pana, pe care-as purta-o la palarie pana as muri... Moartea nu-i atat de rea pe cat i se duce vestea. Era un nene care s-a intalnit cu dansa , pe nume Grigore Vieru... Si i-a dovedit ca-i doar o fantasma , acelasi mit ca si mai sus. Creat din frica pentru oameni fricosi si fara suflet...
Daca toata lumea mi-ar cunoaste sufletul, as deveni un cliseu de care s-ar feri toti. Cliseele nu atrag... sunt doar rezervele rezervelor rezervelor... Prima pereche de manusi in spatele carora nu se ascunde nici un pic de gingasie.... Imagineaza-ti o pelicula fina, pe care se imprima orice gand... Si ca aceasta este sensibila fiintei tale timp de 36 de secunde. Ai putea oare sa pacalesti pe cineva in acele 36 de secunde? Eu unul recunosc: n-as putea pacali pe nimeni, cu atat mai mult pe mine, care sunt cel mai al dracului dintre toti. De aceea sunt obsedat.... pentru ca stiu ca la un moment dat va trebui sa dau socoteala, iar cel mai aprig judecator pe care mi-l pot imagina sunt eu insumi... Ori, cand ar veni vremea sa raspund cumplitei intrebari, nici n-as mai sta la taclale sufland in taler. Mi-as face bocceluta si-as pasi spasit spre locurile calde, in care nici macar de chiloti n-ai nevoie, pentru ca ti se imprima pe piele...
Daca unui copil ii distrugi puritatea, il transformi intr-un animal... Intelepciunea cu care ne nastem e doar umbrita de povara unei uitari fara de sens. Poate, si repet, poate asta e cauza uneia dintre cele mai mari nelinisti metafizice din cate exista. Daca uiti c-ai uitat, ajungi sa te resemnezi cu perspectiva unui viitor fara viata, si-atunci renunti, si-ti pierzi speranta....
In cele din urma, iubirea in fiinta mea e inca domnisoara. Si asta nu cu voia mea, ci cu daruirea dansei, care stie doar a zambi si-a privi frumos... Nu-mi place sa-mi bat joc de dansa, si-o respect pentru faptul ca ma dezleaga la ochi atunci cand o las sa ma posede. Pur si simplu ma abandonez neconditionat, iar dansa are grija de mine, pentru ca stie ca-s sincer, si-s deschis in totalitate, si ca n-as putea pune capul pe perna, si nici privi in ochi fiinta iubita, constient fiind ca mi-am spurcat altarul de dragul unei spontaneitati fara de sens. De aceea imi place arta... fiindca-i spontana, dar are o coerenta atat de armonioasa incat ii place pana si lui Dumnzeu...
Variatii pe aceeasi tema...
E frumos sa fii neprihanit... lumea se uita altfel la tine...Eram odata foarte trist, si-mi doream ca cineva sa observe asta, si macar sa faca o remarca, oricat de subtila.. Dar n-a venit nimeni . Atunci mi-am dat seama ca oamenii curati sunt aproape invizibili. Vezi prin ei , tocmai datorita faptului ca n-au nimic de-ascuns. Sunt niste picaturi transparente, asemanatoare ploii... o simti, stii ca exista, dar n-o poti admira decat in ansamblu. Ori ceea ce ne spala lumea de toata mizearia e tocmai aceasta ploaie de oameni curati, puri, neprihaniti, ce-si sacrifica sufletul sacrificiului insusi. O mare de oameni frumosi, ce nu se vad pentru ca se-armonizeaza mult prea bine cu universul...
E frumoasa viata asta... zau asa. Te trezesti dimineata cu zambetul pe buze... te dai cu capul de toti peretii comunisti pe parcurs si seara te-apuca nebunia... e frumos, zau asa. E greu sa construiesti ceva frumos.. E si mai greu sa construiesti ceva, dupa ce ti-ai dezvaluit planurile secrete, si tot ceea ce-aveai mai subtil in tine.Totul ia o alta turnura in momentul in care ramai fara asi in maneca. Iar simbolul slabiciunii desavarsite e ceea ce orgoliul numeste lipsa de tupeu. O notiune mult prea abstracta pentru a fi dezvoltata. Atat de mizerabila incat nici macar nu merita vreun pic de atentie. Atunci, ce ramane de facut? Cu omenia cum ramane? Dar cu standardele? Dar cu libertatile? Dar cu daruirea neconditionata? Dar cu puritatea? E timpul sa reinventam oare notiunile deja increstinate in constiinta noastra? E timpul oare sa ne desavarsim inca o data? Cunosti oare disperarea celui ce se arunca de pe cea mai inalta treapta, doar pentru a se strivi de pamantul spurcat? De ce un gest atat de nesabuit e repetat la nesfarsit, atat de intens trait incat pur si simplu n-avem altceva de facut decat sa ne topim in ignoranta universala, crezand ca ceea ce ni se cuvine e de fapt ceea ce ne apartine? Nimic si totul ne apartine, iar pana nu vom intelege cu adevarat acest paradox universal, nu vom putea trece niciodata la nivelul urmator.
Asta nu inseamna ca nu putem gasi cai alternative, diversiuni subtile care sa ceara si mai mult sacrificiu... Lucruri care sa ne intinda mult mai departe decat orizonturile artificiale pe care ni le-am creat.Totul, dar absolut totul, e un exercitiu de imaginatie, cel mai de pret har pe care Dumnezeu ni l-a facut. De-aici porneste orice, aici e esenta universului,cauza big-bang-ului. Neantul a fost inzestrat cu acea capacitate de a crea instantaneu, si primul lucuru la care s-a gandit a fost dinamismul. Putea sa fie orice altceva. Putea fi o floare, si poate ca pana la urma asta a si fost. O floare cu patru petale, cu miros de timp, si cu aer de gand. Prima functie recursiva din istoria omenirii, care s-a transformat in tot ceea ce palpita momentan. De aceea dimensiunile paralele nu sunt lucruri fantastice. De aceea totul e palpabil, iar inima bate atat de tare incat plesneste in momentul in care rezoneaza cu ceea ce se numeste lucru ascuns. Ochii nostri sunt divini, intreaga noastra fiinta e divina, insa radacinile materiale ne leaga prea mult de inefabilul abject... e doar o lipsa de sincronizare, si nimic mai mult. Frica, disperarea, depresia.... si toata periferica istorie a uratului, orice dihotomie, trihotomie, si cate-or mai fi pe lumea asta, sunt pur si simplu dimensiuni paralele, fara sens, fara fundament, fara nimic ce-ar putea sa le dea orice urma de coerenta...
Viata e geniala, si asa este..... Si pana la urma, de ce esti atat de trista?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu