Visul Imaginar

M-am visat într-o noapte...Eram eu, dar în același timp nu eram eu. Mi-e greu să vă explic, așa că voi apela la nou descoperitul metalimbaj...
Mă uit în jur...Nimic. Mă uit în sus, în jos, în stânga, în dreapta...Nimic. Vid complet. Vid aspru, ce se freacă brutal de pielea mea subțire. Mă sufoc învelit într-o folie groasă de goliciune. Mintea s-a speriat, și-a băgat capul sub pernă, fredonând schizofrenică un cântecel de adormit copiii:
În pădurea cu alune / Aveau casă doi pitici / Vine pupăza...și...spune/ Vreau .... să stau.........

Moș Racu

Bine v-am regăsit, dragi ascultători, la o nouă ediție a binecunoscutei emisiuni "Ce minuni mai există în țara noastră dragă?", numai la Imaginație Creatoare FM. În această seară, vom discuta despre un om deosebit, rudă, bineînțeles cu celebrul Socrate și cu tot neamul lui cel adormit.

Întâlnirea mea cu acest mitic personaj ce ar încăpea în multe scene ale culturii universale, a fost una specială. Mijlocită de viitoarea mea cumnată, Roxana Țigănașu, prilej cu care îi mulțumesc și pe această cale pentru nemaipomenita bucurie pe care mi-a făcut-o la momentul cel mai oportun.

De la Cafea, citire...

Zice Spiridon Popescu:

Miezul nopţii

Zise mortul către viu:

“Viule, de când te ştiu,

Tot sărac, fără sicriu”.

Zise viul către mort:

“Am, dar nu-mi place să-l port”.

.. şi făcu atac de cord.

Fragment...

Din pașii lui a fost creat Sunetul. Din pașii lui s-a ridicat la cer Sufletul. Cu gânduri bune, prețioase, cu încâlciri întortocheate ale propriului Ego. Își spun cum vor, eu însă prefer orgoliul. E mai viril, așa, parcă taie mai bine în carne vie. Ca niște bacterii s-aruncă spre rana ta.

Corpul tău se unduiește, vrăjit fiind de sunetul lujerului proaspăt. Cântă sălbatici la fluier, se-aruncă sinucigașii în hăuri fără fund. Se satură de sinucidere și vor să se întoarcă la viață. Tu, ostenit de veșnicia sutelor de ani sub biciul aerului. Le e frică de Căpcăunul Vânt. Vor doar să se trezească dimineața în pat, să se spele pe dinți, să-și satisfacă pofta plânsului de dimineață...

Culmea ironiei și a tristeții e că în secunda imediat următoare se izbește cu fruntea de asfaltul pietros. Și moare.

Scrisoare către Fata Imaginară

[...]

Câteodată mă pierd, gândindu-mă la tine.
Rătăcesc naiv prin locuri prin care-am mai trecut, minunându-mă de frumusețea florilor, copacilor, dar mai ales a chipului tău.
Totdeauna mi-am imaginat că perfecțiunea nu există...Până te-am întâlnit...

Sfârșit de Capitol, de Carte și de Rol

Sinceritatea asta e un lucru fascinant. Ți-e frică de ea, dânsa se teme de tine. Și din când în când îți mai iei inima-n dinți, te-arunci peste hoarda de invadatori...
Ai terminat un ciclu, o instanță... ai ștanțat un produs, produsul propriilor tale impulsuri. Ți-ai sfâșiat Fiara nu cu urlete,  nu cu pumnii...
Ți-ai biruit Fiara cu indiferență. Mintea ta e un sclav abuzat sute de ani de o fiară perversă, de un monstru sadic. Și are un moment, în adolescență în care preia controlul...Și-și înfinge ghiarele până  la sânge în gâtul tău.

Piticii fără de număr

Dar iată...din clondirul preaplin al umplerii de sine, răsar niște pitici. Coifurile lor verzi, ascuțite, sunt ridicole. Dar nu le pasă.

În lumea piticilor îmbrăcați în verde, trăiesc și zâne...făpturi frumoase, gingașe, luminoase, cu rochițe argintii și baghete fermecate. 

Limbaj - Metalimbaj - Hiperlimbaj

Colegul meu de pană literară (sunt mulți de fapt, foarte mulți) mă sfătuiește să îngrop securea războiului...Nu știu de ce, dar am impresia că deja am făcut-o. Fiecare epocă are în componență un complex de factori ce-ți determină calificativul existențial. Spre exemplu:

Fantezii rurale și noutăți despre Jurnalul Fumătorului

Săptămâna 51

    Pe pachetele de țigări care arată acum ca niște anunțuri de înmormântare, propun să se adauge amenințări cu moartea și această mențiune pe jumătate sanitară, pe jumătate umoristică : "Nu lăsați vecinii să profite de un fum pe care nu l-au plătit".

                                                                                                                                   Philippe Bouvard

Armonia - Dirijorul cu părul vâlvoi

Vroiam să vă vorbesc în această dimineață despre armonie...Dar ce știe mintea cea dependentă, cea bolnavă psihic, despre armonie? Absolut nimic, în afara faptului că fuge de ea ca dracu' de tămâie. În schimb, inconștientul meu scrie o lucrare de licență la Universitatea Armoniei Universale. Poate el se pricepe mai bine, așa că să-l ascultăm:

Despre curaj și alte asemenea

Curajul e o atitudine devastatoare... E greu să fii curajos tocmai pentru că, în momentul în care-ai făcut saltul mortal peste groapa fără fund, îți asumi în fața tuturor, dar mai ales a ta, responsabilitatea.

Numărătorul de Fulgi

Acorduri de vioară îmi gâdilă urechea, într-un loc foarte drag mie...și râuri de ninsoare construiesc pături abstracte, cristaline, cu care învelesc fire de iarbă mereu verzi...

Deznodământul

[...] Și uite-așa, balaur după balaur, lumea ta devine din ce în ce mai goală. De fapt, ajungi la un moment dat să-ți dai seama că asta nu-i nici măcar lumea în care tu trăiești. Populată de-o veșnicie de tot felul de sătăni și troglodiți, oarbă din cauza lipsei de lumină, rece, vâscoasă, urât mirositoare... Seamănă mai mult cu o groapă, așa. Cu o cupolă, o mănăstire părăsită, un nor pe care s-au luptat odată doi Arhangheli, și doar unul a ieșit învingător. Și-n urma lor, prăpăd... Dar asta-i lumea în care-ai trăit atâta timp...

Lupta cu Balaurul de Frică

Sleit fiind de-atâta fugă, de-atâția clovni striviți de bocancul meu înspăimântat, am căzut în genunchi gâfâind...Mi-am scos paloșul ruginit din teacă și-am făcut o Sfântă Cruce. Spaima îmi mâncase inima și nu mai simțeam nimic...

Taraful Haiducilor de la Roata, din Clejani, România!

Există în istoria fantomatică a jurnalismului pozitiv din România, un articol în Formula AS, scris de un domn, Horia Țurcanu. A locuit în Paris timp de vreo doi ani. Întors în vizită după foarte mult timp, plimbându-se nostalgic prin Montmartre, ziaristul nostru aude un ritm maramureșean, intonat cu măiestrie de un coloristic ansamblu străin de plaiurile mioritice. Portughezi, francezi, studenți în an terminal la Conservatorul Parizian, tinerii se chinuie să ațâțe focul pitoresc al Folclorului Autentic românesc.

Fantezii fricoase

E periculos drumul pe care-ai pornit, băiete. E periculos pentru că, spre deosebire de vechile structuri în care o provocare nu venea niciodată singură, acum fiecare lovitură primită are o intensitate maximă. Fiecare fulg e o sisifică probă de foc pentru imortalizarea chipului lui Dumnezeu. Pericolul pierzaniei te paște la orice colț, nu pentru că ar fi hain. Din contră aș putea spune...

Confesiune

Jocul e cumva întins pe mai multe dimensiuni, pe mai slabe legături atomice... Vin roboți stupizi și genialitate ieftină, de porți întredeschise spre desăvârșire ce emană mirosuri pestilențiale și abjecte.

Viziuni viticole...

Pe la un cuarc de noapte,
Pe înger îl apucă diareea. Avea atâta amplitudine cosmica,
încât singurul lucru pe care-a apucat să-l facă, a fost să-și împrăștie norii de sub picioarele-i eterice.
Nu te poți pune, dom'le, cu excreția cosmică, nici măcar de ai rang mare în ceruri.

Incantație...

Știu că ești acolo, undeva... Îți văd doar forma din depărtare. Și te luminează ceva  atât de tare încât sunt convins că voi orbi dacă aș încerca să te pătrund cu privirea.

Legenda păsărilor metalice

E trecut de miezul nopții...sunt obosit și-aud zgomote sinistre din pereți. Pare-se că niște animale fără casă și-au făcut culcuș în pereții  mei. Nu le-alung...N-am de ce. Nu mi-au făcut nimic, cu toate că, uneori, zgârieturile lor mecanice mă înfioară. Niște animale metalice și-au făcut loc în sufletul meu. Nu le e frică de nimic, nici măcar de focurile pasiunii care din când în când mă cuprind.

Dialoguri interioare...

[Încercați să vă imaginați dialogurile într-o sferă cumva dramatică...]


-Sunt nebun, domnule doctor! Nebun de legat, schizofrenic chiar! Sunt nevrotic, maniaco-depresiv,sunt psihopat! Sociopat, declasat, dilit, descreierat. Mintea-mi e încețoșată, nu văd bine, nu aud bine, am tenul îmbătrânit. Trebuie să mă internați în spitalul dumneavoastră, trebuie!!!

Piticii de pe soare

Veleitățile și pseudovalențele lingvistice pălesc în fața autenticității emoției... E ca și cum ai recunoaște geniul unui imbecil care, într-o clipă de regurgitare mentală, rostește adevarul ce îl bântuie de ani și ani de zile. Pe care mereu a încercat să-l sugrume, cu toate că niciodată nu i-a putut simți grumazul.
Nu-i nevoie de lucruri complicate, de cine știe ce planificări sau sistematice scheme abstracte... în nici un caz. E de-ajuns putină nebunie, coroborată cu naturalețea spontaneității. Oricine are ceva de spus și pentru a se elibera nu trebuie decât să îndeplinească puținele condiții elementare. Dezinvoltura, uciderea proastei și recalcitrantei inhibiții, nebunia recunoașterii dimensiunilor interioare, la fel de vaste ca înseși marginile universului...

Portret suprarealist

Motto: "Copacii vor doar să stea la umbră..."

Din sincretismul abject al lipsei de substanță, vă trimit o bulă călătoare. Da, e la fel de proastă ca și banală, dar asta numai în aparență... De fapt, e o chestie nemaipomenit de interesantă. Dar nu pentru minte. Ne pare rău, nu servim rebuturi în camera asta. Nici măcar așa-numiții oameni decenți. Astăzi avem un tratament special pentru nebuni,debili,descreierați și iubitori de patrie. Un mic marș dinamic, așa, ca pentru stârnirea apetitului...apoi întuneric, cu zgomote sinistre, guturale...pentru ca într-un târziu, capetele să vă fie tăiate de însăși Nemurirea. Care e fată bună, dar cam paranoică ce-i drept. Ea e mai temătoare așa. Temătoare de sine, temătoare de tine și de tot ce-i cuprins între. De urma gândului ce n-a ajuns niciodată până la gândire... Soluția tuturor problemelor, revelația, mântuirea, rătăcită pe undeva, prin mintea noastră deloc neîncăpătoare...

Cronicarul Universului

[...] Se lăsă pe spate în scaunul de paie artificiale și trase adânc în piept o gură de aer reciclat. Locuia într-o cameră modestă, cu diametrul de 4 metri, utilată cu un dom demn de poveștile ancestrale...Erau proiecții primitive, vieți private de tehnologie, de siguranță, sau conștiință universală. Ca niște șobolani închiși, timp de câteva milioane de ani, într-un laborator gigantic de mărimea M, orbitând în jurul unei stele galbene. Vedea frânturi, tinerețe, moarte, băutură, sex, marile mistere asociate raselor primitive despre care se știa atât de puțin...

Dupa intalnirea cu fata imaginara...

E vorba de spatii...Spatii intime, spatii comune, distante arbitrare de care avem disperata nevoie.Trebuie cumva sa parcurgem un anumit proces pentru a-i putea observa particularitatile.Trebuie sa cultivam sentimentul pentru a ne putea bucura de el.