Dar iată...din clondirul preaplin al umplerii de sine, răsar niște pitici. Coifurile lor verzi, ascuțite, sunt ridicole. Dar nu le pasă.
În lumea piticilor îmbrăcați în verde, trăiesc și zâne...făpturi frumoase, gingașe, luminoase, cu rochițe argintii și baghete fermecate.
În lumea verde a piticilor verzi, culorile au altă semnificație. Sunt stări de spirit, sentimente, amintiri, tablouri, pictate și demult uitate. Sunt ceruri uniforme scăldate-n fantezii fără de formă
Piticii incolori visează frumos. Creează frumos, cu multă patimă, cu multă noimă. Nici ei nu înțeleg ce fac, ce visează, ce spun, însă sunt convinși că sentimentele, amintirile, cerurile, oamenii...întregul Univers e însuflețit de culoare.
În lumea incoloră a piticilor colorați, nu există curcubeu. Nu există Soare, nu există nimic.
În curcubeul pe care l-am văzut, demult, trăiau niște pitici fericiți. Și erau fericiți pentru că aveau zâne frumoase, îmbrăcate în rochițe argintii, care le țineau de urât și le spuneau povești frumoase despre lumi colorate în care oamenii comunicau prin vise, sentimente, ceruri, amintiri și tablouri demult uitate... [...]
24 ianuarie, Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu