Colegul meu de pană literară (sunt mulți de fapt, foarte mulți) mă sfătuiește să îngrop securea războiului...Nu știu de ce, dar am impresia că deja am făcut-o. Fiecare epocă are în componență un complex de factori ce-ți determină calificativul existențial. Spre exemplu:
Din mâna mea a fost creat Timpul.
Din ochii mei,
Pământul și Luna.
Soarele s-a născut din inima mea,
Și arde de miliarde de ani,
Și va mai arde multe miliarde...de ani.
Inima mea e un cuptor în care arde Timpul...
Se transformă în cenușă,
An, după an, după an, după an...
Cuvintele mele nu vor să rănească......
Ele dezmiardă precum lumina soarelui inimii mele deschide florile într-o zi de mai.
Organismul meu este complex...
El arde timp,
Pentru a genera căldură, energie.
Statistic vorbind, ne aflăm pe un atom
Din corpul lui Dumnezeu.
Inima lui e un Soare care a ars miliarde de ani...
Și mai are multe,multe miliarde ... de ars. [...]
A trecut ianuarie. De fapt trei săptămâni din el... dar totu-i așa de relativ, încât ar fi putut la fel de bine să treacă trei anotimpuri. Sau trei vieți de om. Cu toate cele aferente. Te-ai născut într-o zi de joi. De fapt, era Duminică noaptea, dar totu-i atât de relativ încât putea fi orice altă zi...
La fel cum Sâmbătă, 21 ianuarie, e ziua lui Saturn, marele învățător...La mine e în retrograd, în casa a XII-a. Probabil ăsta e unul din motivele pentru care privirea mea poate străpunge oricare din cele douăsprezece dimensiuni.
La început au fost trei, acum sunt patru. Nu, de fapt sunt cinci. Mai avem până la douăsprezece, ce-i drept, însă deja ne-am pricopsit cu două peste ceea ce aveam la naștere: Timpul și Spiritul... [...]
21 ianuarie 2012, într-un loc pe care nu mi-l mai amintesc. Dar totu-i așa de relativ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu