Jocul e cumva întins pe mai multe dimensiuni, pe mai slabe legături atomice... Vin roboți stupizi și genialitate ieftină, de porți întredeschise spre desăvârșire ce emană mirosuri pestilențiale și abjecte.
Mă mănâncă ceafa, semn că lumea se schimbă încet, încet...
Nimic nu mă oprește să mor în fiecare zi de prostie, de prea multă și agitată prostie.
Și uite-așa,
moarte după moarte,
apus după apus,
mai înghit o gură de flegma existențială
Și aștept următoarea confesiune pe veceu,
unde-mi voi fi ușurat corpul de povara păcatului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu