Din pașii lui a fost creat Sunetul. Din pașii lui s-a ridicat la cer Sufletul. Cu gânduri bune, prețioase, cu încâlciri întortocheate ale propriului Ego. Își spun cum vor, eu însă prefer orgoliul. E mai viril, așa, parcă taie mai bine în carne vie. Ca niște bacterii s-aruncă spre rana ta.
Corpul tău se unduiește, vrăjit fiind de sunetul lujerului proaspăt. Cântă sălbatici la fluier, se-aruncă sinucigașii în hăuri fără fund. Se satură de sinucidere și vor să se întoarcă la viață. Tu, ostenit de veșnicia sutelor de ani sub biciul aerului. Le e frică de Căpcăunul Vânt. Vor doar să se trezească dimineața în pat, să se spele pe dinți, să-și satisfacă pofta plânsului de dimineață...
Culmea ironiei și a tristeții e că în secunda imediat următoare se izbește cu fruntea de asfaltul pietros. Și moare.
Vă dați seama cu ce regret rămâne? Cu câtă remușcare ar mușca din stârvuri doar pentru a supraviețui? Și-ar vinde și Sufletul Diavolului, doar pentru câteva zile. Pentru mai multe masturbări sau, poate, ceva mai mult. Pentru câteva băute cu prietenii. Pentru câteva fumuri, cu Sufletul. Pentru șansa aia, unică, de mântuire, pe care a repetat-o necontenit în ochii minții.
Nu știi când începe, nu știi când se termină.
Nu există repere, axiome, devize, politici. Aici nu reinventăm roata! Aici reinventăm limbajul. Îl lovim cu ciocanul, îl disecăm în molecule, în atomi, în particule elementare. În Patru Particule Elementare Fundamentale. Au apărut înaintea Timpului și Spațiului. Patru la număr...
N-am putut înțelege niciodată cum matematicienii au bafta asta numerologică, cum ei pot vedea faptul că Absolutul e un obiect, care poate fi reprodus, modificat. Absolutul e maleabil, îl poți frământa cu mâinile, cu sufletul, cu credința și devoțiunea ta. Explorezi cinci planuri în același timp. Pe de o parte, nu poți înțelege de unde vede Fermat teorema sa. Pe ce munte s-a cățărat de știe sigur că între trei numere naturale pozitive nu poate exista relația an + bn = cn , oricare ar fi n mai mare sau egal cu doi.
Nu înțelegi ce se întâmplă, de ce inconștientul tău e atât de migălos obișnuit cu rigoarea. Îți simți trupul obosit, încordat, relaxant...Te gândești la discuții fugare, fragmentate, reordonate:
"Să ai grijă să rămâi cu ceva. Să nu te pierzi în risipă, în confort, în bunăstare. Să nu-ți crească importanța, respectul de sine. Să nu te rătăcești printre străini. Să rămâi sănătos, înfipt, natural, negreșit, să te înalți mândru, harnic între smârcuri. Să fluturi bine steagul prieteniei pe drumul risipei veșnice..."
29 ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu