În dimineața asta răcoroasă
am să te văd pentru prima oară.
Golașă,
fragilă,
cu zâmbet de copilă,
ai să-mi spui povestea lui odată,
și-ai să-mi descrii cu lux de amănunte
cât de frumoasă ar fi fost viața noastră
de ne-am fi cunoscut cu o secundă mai devreme...
Iar eu o să tac
privind în gol cum Timpul,
Căpcăunul,
mi-a mai înfulecat o viață,
și m-a aruncat
în groapa de la capătul pământului,
dezvelindu-și colții găunoși în care stă înfășurat
chipul tău nevinovat.
Se afișează postările cu eticheta Urzică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Urzică. Afișați toate postările
luni, 30 aprilie 2012
sâmbătă, 21 aprilie 2012
Aniversară
Anul ăsta o să fac timpul să dureze mai mult. O să-mi devorez ultimele rămășițe de așa-zisă demnitate, abandonându-mă în mâinile părților pe care le-am conservat cu atâta migală în toți acești ani. Anul ăsta or să-mi crească mai multe crengi. N-o să le mai tai din rațiuni de estetică, pentru că mi-am dat seama de perenitatea construcțiilor fundamentate pe îndoială.
Și-o să fiu mai atent cu piticii mei. Mă vizitează deseori, plângându-mi-se de tot felul de probleme ce mi se par atât de insignifiante în comparație cu dramele mele colosale...
Moartea e o glumă pe lângă durerea mea de ceafă. Când îmi vine să mă piș, simt cutremurele ucigătoare drept o boare de vară ce mișcă frunzele plictisite. Și mă mai gândesc așa, cu nostalgie, că fără mine ca stâlp de rezistență, Universul s-ar prăbuși în sine însuși și-ar redeveni un punct. Drept pentru care nu uit niciodată să-mi mulțumesc în fiecare dimineață pentru faptul că exist!

marți, 27 martie 2012
Cum mi-am petrecut viața
Viața mi-am petrecut-o după cum urmează.
După fecundare, visul meu a fost să cresc, drept pentru care am crescut. După creștere, am visat să mă nasc. Drept pentru care m-am născut. Au urmat nenumărate vise, pe care le-am visat.
Am gustat puțin din realitate și nu mi-a plăcut, prea amară pentru gusturile mele. Așa că m-am întors la dulcele vis.
Relația mea cu realitatea e foarte șubredă. Revin la dânsa doar atunci când nu mai am țigări.
Când mă lupt cu mine, scriu. Asta-mi astâmpără foamea de vis.
Foamea de țigară rămâne nesătulă, drept pentru care algoritmul se repetă până țigara ajunge în gură.
După terminarea țigării, se trece la pasul următor: viitoarea țigară, viitoarea viață, viitorul vis.
27 martie 2012, Max 12:17

Bijectivitate
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcţii) Care este în acelaşi timp surjectivă şi injectivă. [< fr. bijectif].
Excesul se deosebește de inces prin aceea că ne duce cu gândul la o abundență exterioară. Incesul pe de altă parte e doar o abundență interioară.
Excesul se ocupă de lucruri materiale: țigări, bani, oameni, relații și așa mai departe.
Incesul se ocupă de lucruri interioare: singurătate, sete, cunoaștere, frică, îndoială, moarte.
Fiecare om este o mamă.
Se sădește în noi sămânța morții
chiar în clipa în care în mamele noastre
se sădește sămânța vieții.
marți, 20 martie 2012
Se-adună, se-adună!
Se-adună spirite pierdute în jurul unui foc lipsit de lemne.
Se-adună, se-adună toți sălbaticii se-adună
s-o vadă pe prințesa Lună devorând primul ei nou-născut.
Se-adună, veșnic se-adună tristețile mele într-un bol fără fund și toartă.
Se-adună, se-adună, toate gândurile mele într-un cal de lemn se-adună...
Vor să-mi invadeze sufletul curat, Cetate!
duminică, 29 ianuarie 2012
Fragment...
Din pașii lui a fost creat Sunetul. Din pașii lui s-a ridicat la cer Sufletul. Cu gânduri bune, prețioase, cu încâlciri întortocheate ale propriului Ego. Își spun cum vor, eu însă prefer orgoliul. E mai viril, așa, parcă taie mai bine în carne vie. Ca niște bacterii s-aruncă spre rana ta.
Corpul tău se unduiește, vrăjit fiind de sunetul lujerului proaspăt. Cântă sălbatici la fluier, se-aruncă sinucigașii în hăuri fără fund. Se satură de sinucidere și vor să se întoarcă la viață. Tu, ostenit de veșnicia sutelor de ani sub biciul aerului. Le e frică de Căpcăunul Vânt. Vor doar să se trezească dimineața în pat, să se spele pe dinți, să-și satisfacă pofta plânsului de dimineață...
Culmea ironiei și a tristeții e că în secunda imediat următoare se izbește cu fruntea de asfaltul pietros. Și moare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)