Aberații

Cu un firicel de mărar printre dinți, mă arunc plin de interes într-o dispută fabuloasă. Care sân e mai vrednic, cel de căprioară sau cel de scroafă? Toată lumea sare cu argumente dintre cele mai elevate, mai poroase și incontestabil solide. Însă mă văd țintuit de hotărârea celor din jurul meu. Sunt prins în mijlocul unei lupte cu bice, intermediarul, exponatul pe seama căruia demonstranții își dovedesc iscusința în mânuirea vergii tăioase. De ce-am ajuns aici? Bună întrebare, zău așa...
Presupun că totul a pornit de la încăpățânarea de a nu mă arunca în hăul uitării. Știu, știu, e o mare prostie, însă n-am putut să mă abțin. Îmi place atât de mult să-mi ating capul de tot felul de suprafețe dure, încât curiozitatea și patima m-au copleșit pur și simplu. Am devenit dintr-o dată fascinat de autoflagelări pompoase, drept pentru care m-am apucat de confecționat stâlpi și pereți pentru adevărații cunoscători.

Fragment (I)

Știu că-ți place felul în care mă pierd. Te gâdilă așa, te mângâie, te face să te simți cu adevărat puternic. Am auzit de multe ori despre astfel de viteji care, îmboldiți de o sete mistuitoare, de o râvnă neastâmpărată, au început să se îndeletnicească, în anumite locuri strategice, cu negoțul de suflete. E o afacere înfloritoare în anumite părți ale pământului, mai ales acum, în vremuri în care se pune la îndoială până și existența luminii, sau a pietrei din interiorul muntelui...

Se zice că lumea se emancipează, civilizația evoluează, se ridică în laurii progresului pe noi culmi ale existenței materiale. Nu pot crede așa ceva, cât încă-mi văd slăbiciunea ținându-mi picioarele în lanțuri. Cât îndoiala mă cocoșează și-mi înțeapă coastele cu dinții... Nu mă simt evoluat de vreme ce trebuie să-mi păzesc punguța aproape goală, trebuind să mă uit de două ori în fiecare direcție înainte să închid ochii....

Epoca Magna, și altele

Spuneam la un moment dat că mi-ar fi plăcut să existe mai multă pace în lume. Aveau și hipioții vorbele lor înțelepte, ca orice popor autentic. Se pare însă că pentru a ajunge în acel stadiu, trebuiesc luate niște decizii destul de precare cu privire la colivia în care ne ducem zilnica existență monotonă. La un moment dat, ne obișnuim cu gratiile, drept pentru care ne permitem să sărim peste așa-zisul bun simț, cunoscând perfect gradul de rezistență al barelor metalice. Culmea e că de multe ori, acestea își schimbă brusc poziționarea, și ne trezim la un moment dat cu mult dincolo de ceea ce credeam că suntem în stare să suportăm.

Simbiotisme

Excrescența din spinarea mea se numește cocoașă.
Oamenii cocoșați, sau gheboși, au frică de zbor.
Nu știm dacă frica provine din experiențe neplăcute
sau dacă e doar o frică de necunoscut.
N-are importanță.
Pe lângă neamul cocoșaților,
avem neamul înaripaților.
Ăștia nu se mai satură de zbor.
Se desfată în orgasmice
bătăi de aripi.
Primii cunosc pământul.
Ceilalți cerul.
Fiecăruia îi lipsește ceva.
Amândouă neamurile sunt nefericite
din lipsă de armonie.
Cum împăcăm extremele?
Nimic mai simplu:
mai întâi, se iau câte un cocoșat
și un înaripat.

Cum mi-am petrecut viața

Viața mi-am petrecut-o după cum urmează.
După fecundare, visul meu a fost să cresc, drept pentru care am crescut. După creștere, am visat să mă nasc. Drept pentru care m-am născut. Au urmat nenumărate vise, pe care le-am visat.
Am gustat puțin din realitate și nu mi-a plăcut, prea amară pentru gusturile mele. Așa că m-am întors la dulcele vis.
Relația mea cu realitatea e foarte șubredă. Revin la dânsa doar atunci când nu mai am țigări.
Când mă lupt cu mine, scriu. Asta-mi astâmpără foamea de vis.
Foamea de țigară rămâne nesătulă, drept pentru care algoritmul se repetă până țigara ajunge în gură.
După terminarea țigării, se trece la pasul următor: viitoarea țigară, viitoarea viață, viitorul vis.

27 martie 2012, Max 12:17

Bijectivitate

BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcţii) Care este în acelaşi timp surjectivă şi injectivă. [< fr. bijectif].

Excesul se deosebește de inces prin aceea că ne duce cu gândul la o abundență exterioară. Incesul pe de altă parte e doar o abundență interioară. 

Excesul se ocupă de lucruri materiale: țigări, bani, oameni, relații și așa mai departe.

Incesul se ocupă de lucruri interioare: singurătate, sete, cunoaștere, frică, îndoială, moarte.

Fiecare om este o mamă. 

Se sădește în noi sămânța morții

chiar în clipa în care în mamele noastre

se sădește sămânța vieții.

Călătorii redundante

Stai și te-ntrebi câteodată până unde poate merge paranoia? Până unde-i ajung brațele pline de ventuze vâscoase? Cu ce colț ascuțit va reuși într-un târziu să-mi sfâșie trupul imobilizat?

Mintea e un minunat instrument de tortură... Și de cunoaștere, bineînțeles, doar că în ultima vreme, tortura a devenit o modă...

Trăim, din păcate, într-o lume omogenă, așa că până și cele mai banale lucruri capătă proporții apocaliptice în momentul în care puterea înclină balanța în favoarea lor.

Revenind la minte...e și dânsa domnișoară până la urmă ...Și-aici se rupe filmul. Revii la realitate, îți dai seama de faptul că ale tale creații sunt bine, sănătoase. Că totul se întâmplă în mintea ta, care te torturează tot timpul. Numai că de data asta ai prins-o în fapt: stătea cu rața în gură în fața porții ce desparte sănătatea ta mentală de nebunia bolnavă.

Dinspre Primăvară...

Nu te poți pune, domnule, cu primăvara. Nici măcar de ești foarte curajos. Primăvara are nebunia ei specifică și trebuie lăsată să se desfășoare...
Se va potoli într-un târziu, pe la începutul verii. Poate o să fim și noi mai copți pe vremea aia.
Cu pulpe fragede, zemoase și culorii vii, intense. Și poate cineva  va gusta din noi, nu știm cine, cu toate că intuim foarte bine. Și, poate, ne vom simți mai împliniți, mai plini de nesecate izvoare de mană...
Sălbăticia e o virtute. Nu-și permite oricine să devină primitiv, să umble pictat pe piept și în chiloți prin tufișuri, vânând misticii mistreți.

Notă către sine

Încearcă să fii mai discret, mai criptic, mai puțin evident. Încearcă și un pahar de sinceritate...Nu știi niciodată dacă o să descoperi o nouă băutură preferată...

Sunt concurențial, egoist, autosuficient, superficial până peste poate, leneș, mincinos, demagog, hermafrodit... cuvinte goale, fără sens . E ușor să plescăiești niște substantive, atribute, verbe-n vânt... Ăsta e și motoul blogului meu: Vorbe în Vânt.

Limbaj - Metalimbaj - Hiperlimbaj

Colegul meu de pană literară (sunt mulți de fapt, foarte mulți) mă sfătuiește să îngrop securea războiului...Nu știu de ce, dar am impresia că deja am făcut-o. Fiecare epocă are în componență un complex de factori ce-ți determină calificativul existențial. Spre exemplu: