Fragment ... (Sevrajul)

[...]Ziua a cincea de sevraj. Lucrurile stau ceva mai bine, mai ales după ce-am aflat cauza anxietăților.

Mintea însă e perversă. Inventează tot felul de pretexte, de cauzalități aberante, justificări jalnice. Ei îi place să fie violată, i-a plăcut întotdeauna. Și e egoistă. Nu se gândește c-ar mai fi cineva prin preajmă căruia nu-i face bine această schizofrenie cronică...

Apatia e primul semn al unei dependențe stupide. E stupidă pentru că fără acel fior, viața nu mai are farmec. Totul se transformă într-o monotonă compoziție de nuanțe seci. Culoarea dispare, la fel și provocarea. Nu mai rămâne nimic de făcut, nimic de explorat. După ce-ai atins un vârf de potențial, după ce ți-ai conștientizat apoteoticul pisc al creativității, te transformi într-un om banal, lipsit de vlagă, de energie, de voință și entuziasm.

Notă către sine

Încearcă să fii mai discret, mai criptic, mai puțin evident. Încearcă și un pahar de sinceritate...Nu știi niciodată dacă o să descoperi o nouă băutură preferată...

Sunt concurențial, egoist, autosuficient, superficial până peste poate, leneș, mincinos, demagog, hermafrodit... cuvinte goale, fără sens . E ușor să plescăiești niște substantive, atribute, verbe-n vânt... Ăsta e și motoul blogului meu: Vorbe în Vânt.

Visul Imaginar

M-am visat într-o noapte...Eram eu, dar în același timp nu eram eu. Mi-e greu să vă explic, așa că voi apela la nou descoperitul metalimbaj...
Mă uit în jur...Nimic. Mă uit în sus, în jos, în stânga, în dreapta...Nimic. Vid complet. Vid aspru, ce se freacă brutal de pielea mea subțire. Mă sufoc învelit într-o folie groasă de goliciune. Mintea s-a speriat, și-a băgat capul sub pernă, fredonând schizofrenică un cântecel de adormit copiii:
În pădurea cu alune / Aveau casă doi pitici / Vine pupăza...și...spune/ Vreau .... să stau.........