Notă către sine

Încearcă să fii mai discret, mai criptic, mai puțin evident. Încearcă și un pahar de sinceritate...Nu știi niciodată dacă o să descoperi o nouă băutură preferată...

Sunt concurențial, egoist, autosuficient, superficial până peste poate, leneș, mincinos, demagog, hermafrodit... cuvinte goale, fără sens . E ușor să plescăiești niște substantive, atribute, verbe-n vânt... Ăsta e și motoul blogului meu: Vorbe în Vânt.

Ziceam aseară:

”Notă către sine 3:

Când lovești în mituri, în zei, în dumnezei, ne supărăm...reacționăm, ne trezim la viață, devenim capabili de disocieri euristice, de acceptare a schimbării, de experimente personale, pasionale, proprii...”

Cam despre asta-i vorba. Nu poți descrie o crimă dacă n-ai ținut măcar o dată cuțitul în mână, dacă nu simți că ai distrus o mașinărie impecabilă, cu mâinile tale murdare de sânge, cu acel cuțit pe care nici măcar nu l-ai făurit tu. Îmi spunea George:

- Băi, bunelu era bătrân, tâmplar. Muncea toată ziua, iar seara se așeza relaxat, în pat, și zicea: ”Asta-i viața! Muncă, pe urmă dulcea odihnă...”. Era relaxat, detașat, mulțumit, însă avea toate motivele, pentru că era făuritor, știa să mângâie și să gâdile lemnul și asta după interminabili ani de trudă. Tu nu ai dreptul să ai atitudinea bunelului.. Tu nici măcar nu știi tâmplărie,  nu știi nimic. Nu meriți să fii acolo, pe aceeași lungime de undă cu dânsul, pe același piedestal. Trebuie să trudești înainte...

Ce-aș mai putea adăuga? Reflexul de apărare e foarte bine pus la punct. La asta ne pricepem cu toții: la apărare, la păstratul distanței. Asta știm, dar nu avem nici un merit, nici măcar aici. Ăsta-i instinctul animalic de autoapărare. Șlefuit, ce-i drept, puțin mai pervers, mai nuanțat, însă doar atât.

Ieri am aruncat cu piatra. Și-n loc de urlete de durere am auzit compasiune, răbdare, asumare, responsabilitate...Și mi-a crăpat obrazul de rușine. Nu mai pot face altceva, decât să-l las descoperit, să vadă toată lumea că nu știu tâmplărie...

5 februarie 2012, Max