„E plin de urlete aerul eteric. E plin de suferințele unor strămoși la fel de nedumeriți ca și noi. La fel de goi și plini de goliciune ca și mințile noastre însetate și înfometate. Am uitat...am uitat că până și aerul poate să țină de frică. Imaginația noastră poate crea orice, însă ne cramponăm în opere stupide și fără sens, în picturi fără vreo urmă de culoare sau formă. Suntem liberi, frumoși, luminoși, dar noi creăm lanțuri, grotesc și întunecime. 'Treziți-vă, oameni buni!', strigă o voce răgușită și lipsită de vreun sens. E vocea conștiinței, mare doamnă cândva, actualmente cerșetoare violată și scuipată de multiplele noastre personalități lipsite de coerență.
Măcar de nu ne-am mai smiorcăi atât, măcar de-am înțelege dracului odată că moartea nu-i un sfârșit ci o revelație, o simplă treaptă ce ne duce cu un pas mai sus. Măcar de ne-am opri din împrumutul ăsta frenetic...Ne împrumutăm continuu de la viață și pierdem totul la jocul de noroc al ignoranței. Și-n loc să scăpăm de datorii în viața asta mult prea scurtă, ne întoarcem și mai nenorociți dincolo.
Totul se repetă în mod reflexiv și irefutabil, revenim cu forțe proaspete, ne mai jucăm jucăuș cu prostia. Dânsa reușește să ne prostească. Noi suntem fericiți, strângând-o în brațe și având parte de un act sexual între un impotent și o frigidă...
Halal realizare, halal viață, halal evoluție spre o lume mai bună, spre un suflet mai curat...”
Spunea un gând printre mii de gânduri, printre atâtea alte mii de întrebări fără răspuns și lucruri neterminate. Liniștea sufletească e o răsplată cuvenită doar celor vrednici. E Valhalla curajoșilor, desăvârșirea celor responsabili care-și recunosc alegerile idioate și creațiile desăvârșite. Nu există răgaz, doar continuitate, și până și faptul că ne învârtim într-un picior în jurul unei axe ce ne străpunge creștetul e un pas înainte...
Trebuie să vă dezamăgesc, spunându-vă că Universul evoluează în cercuri. Nu există dreaptă, liniaritate, paralelism sau disonanță...
Lobacevski a fost un mare profet, doar că vorbea altă limbă. Nu-l înțelegeau oamenii de pe vârful muntelui, nu înmulțea pâini și pești...În schimb spunea același lucru ca și Mântuitorul: Dreapta noastră e de fapt un cerc! Însăși structura Universului e circulară. Nu există nici un capăt, n-o să ajungem niciodată la marginea Universului, la cabana din vârful dealului unde locuiește Dumnezeu. Nu, Dumnezeu nu există, obișnuiți-vă cu ideea asta...Și dac-ar fi existat vreodată, fiți siguri că s-a sinucis demult, dându-și seama de stupiditatea desăvârșitei sale creații.
Ar fi trebuit să se oprească la Natură. Dânsa e într-adevăr perfectă, ce penisul ei? Cu noi însă a dat-o în bară. Și s-a sinucis din cauza noastă, a puerilelor și imaturelor reacții în fața adevărului. Și să nu-mi spuneți că-i imposibil. Habar n-aveți câtă putere are cel ce a inventat conceptul de putere, cel care l-a și materializat. Singura lui șansă suntem noi, cei creați după chipul și asemănarea lui. Spuneam și în postarea anterioară, dar nu știu câți dintre cei cinci oameni care-au citit-o au înțeles mesajul: doar noi, oamenii, îl mai putem învia. Avem puterea asta, scrie în Carte.
Așa că printre nevroze și intempestive accese de furie, gândiți-vă dacă binevoiți a vă face timp pentru a-l învia pe Sinucigaș. Dar nu uitați, El e primul responsabil pentru nefericirea voastră, pentru oamenii frumoși care-au murit loviți de trăsnet sau în accidente de mașină. Sunteți în stare să-l iertați și să-l aduceți înapoi la viață?
22 februarie 2012, Max 11:37
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu