Fantezie cu vers prost

Dionisiaca făptură mă pândește de după colț.
Eu mă prefac orb, dânsa se bucură, așteptând cu nerăbdare următorul prilej de a mă prinde lipsit de apărare...nu se întâmplă de prea multe ori, dar parcă mi-e milă s-o las să cadă-n deznădejde [...]
Violeta duce găleata la gunoi. Și-n urmă, băieții o spurcă și-o umplu cu noroi. Și sânii ei îi calcă în picioare și-o tot batjocoresc pentru că-i fată mare. Dar ei puțin îi pasă și asta nu c-ar fi sfioasă, sau pretențioasă în vreun fel. Deloc, aș spune chiar că-i invers, doar că-s mai slab la vers și concentrare. Iar asta nu mai e demult mirare. Cu toate că, uite, mi-ar plăcea s-apuc odată-n viața asta să pot să cânt pe note ca de sticlă și să arunc în aer tot felul de povești principiale despre iubiri frumoase sau neterminate, singurătăți și ceruri înstelate, copii voinici și puri și albi și negri, și lacuri mari necotropite de funebrii locatari ai sufletului omenesc părăginit.
Cine știe? Poate că-ntr-o seară, hămesit de dor și drag și râvnă, m-oi arunca în flăcările inspirației divine și voi aduce înapoi cu mine o floare... frumoasă foc și simplă și cuminte. Și am să-i fac statuie peste punțile abrupte ale cuvântului întortocheat.
Atunci, copacii albi și negri și zglobii, îmi vor zâmbi cu ochii lor închiși și-mi vor șopti cu mare interes povești de când erau și ei copii. Așa, nătângi și mici și vulnerabili cum erau. Și poate-o să mai prind și-o zână, nu foarte bătrână, ce mă va binecuvânta cu praf dintr-o aripă, mică, mică, plăpândă ca un fulg aprins de frig, sculptat de vreun pitic naiv ce n-are alte lucruri de făcut decât să meșterească aprig la un strung albastru cu pensule de lemn. Nu mai contează c-are ochi de sticlă transparentă, nici că-i atât de mic încât trăiește pe insula din mijlocui unui grăunte de nisip. El are suflet mare și-n fiecare seară se încăpățânează să înconjoare, cu pasul tare, de șapte ori planeta lui rotundă care plutește în aerul lăptos. E fericit acolo unde e, cu fulgii lui și liniștea închipuită de capul lui de plută șlefuită.
E o poveste frumușică, ce să zic. Poate-ntr-o zi o să îmi iasă și o rimă potrivită și-atunci am să v-o pot împărtăși neîndoios, taman pe dos...

30 Octombrie 2012, Trabant Cafe, 19:08