Se afișează postările cu eticheta Timp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Timp. Afișați toate postările

luni, 30 aprilie 2012

Naivități

În dimineața asta răcoroasă
am să te văd pentru prima oară.
Golașă,
fragilă,
cu zâmbet de copilă,
ai să-mi spui povestea lui odată,
și-ai să-mi descrii cu lux de amănunte
cât de frumoasă ar fi fost viața noastră
de ne-am fi cunoscut cu o secundă mai devreme...
Iar eu o să tac
privind în gol cum Timpul,
Căpcăunul,
mi-a mai înfulecat o viață,
și m-a aruncat
în groapa de la capătul pământului,
dezvelindu-și colții găunoși în care stă înfășurat
chipul tău nevinovat.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Limbaj - Metalimbaj - Hiperlimbaj

Colegul meu de pană literară (sunt mulți de fapt, foarte mulți) mă sfătuiește să îngrop securea războiului...Nu știu de ce, dar am impresia că deja am făcut-o. Fiecare epocă are în componență un complex de factori ce-ți determină calificativul existențial. Spre exemplu:

marți, 24 ianuarie 2012

Deznodământul

[...] Și uite-așa, balaur după balaur, lumea ta devine din ce în ce mai goală. De fapt, ajungi la un moment dat să-ți dai seama că asta nu-i nici măcar lumea în care tu trăiești. Populată de-o veșnicie de tot felul de sătăni și troglodiți, oarbă din cauza lipsei de lumină, rece, vâscoasă, urât mirositoare... Seamănă mai mult cu o groapă, așa. Cu o cupolă, o mănăstire părăsită, un nor pe care s-au luptat odată doi Arhangheli, și doar unul a ieșit învingător. Și-n urma lor, prăpăd... Dar asta-i lumea în care-ai trăit atâta timp...

duminică, 15 ianuarie 2012

Viziuni viticole...

Pe la un cuarc de noapte,
Pe înger îl apucă diareea. Avea atâta amplitudine cosmica,
încât singurul lucru pe care-a apucat să-l facă, a fost să-și împrăștie norii de sub picioarele-i eterice.
Nu te poți pune, dom'le, cu excreția cosmică, nici măcar de ai rang mare în ceruri.

duminică, 8 ianuarie 2012

Legenda păsărilor metalice

E trecut de miezul nopții...sunt obosit și-aud zgomote sinistre din pereți. Pare-se că niște animale fără casă și-au făcut culcuș în pereții  mei. Nu le-alung...N-am de ce. Nu mi-au făcut nimic, cu toate că, uneori, zgârieturile lor mecanice mă înfioară. Niște animale metalice și-au făcut loc în sufletul meu. Nu le e frică de nimic, nici măcar de focurile pasiunii care din când în când mă cuprind.