Deznodământul

[...] Și uite-așa, balaur după balaur, lumea ta devine din ce în ce mai goală. De fapt, ajungi la un moment dat să-ți dai seama că asta nu-i nici măcar lumea în care tu trăiești. Populată de-o veșnicie de tot felul de sătăni și troglodiți, oarbă din cauza lipsei de lumină, rece, vâscoasă, urât mirositoare... Seamănă mai mult cu o groapă, așa. Cu o cupolă, o mănăstire părăsită, un nor pe care s-au luptat odată doi Arhangheli, și doar unul a ieșit învingător. Și-n urma lor, prăpăd... Dar asta-i lumea în care-ai trăit atâta timp...

Lupta cu Balaurul de Frică

Sleit fiind de-atâta fugă, de-atâția clovni striviți de bocancul meu înspăimântat, am căzut în genunchi gâfâind...Mi-am scos paloșul ruginit din teacă și-am făcut o Sfântă Cruce. Spaima îmi mâncase inima și nu mai simțeam nimic...

Fantezii fricoase

E periculos drumul pe care-ai pornit, băiete. E periculos pentru că, spre deosebire de vechile structuri în care o provocare nu venea niciodată singură, acum fiecare lovitură primită are o intensitate maximă. Fiecare fulg e o sisifică probă de foc pentru imortalizarea chipului lui Dumnezeu. Pericolul pierzaniei te paște la orice colț, nu pentru că ar fi hain. Din contră aș putea spune...