Aberații

Cu un firicel de mărar printre dinți, mă arunc plin de interes într-o dispută fabuloasă. Care sân e mai vrednic, cel de căprioară sau cel de scroafă? Toată lumea sare cu argumente dintre cele mai elevate, mai poroase și incontestabil solide. Însă mă văd țintuit de hotărârea celor din jurul meu. Sunt prins în mijlocul unei lupte cu bice, intermediarul, exponatul pe seama căruia demonstranții își dovedesc iscusința în mânuirea vergii tăioase. De ce-am ajuns aici? Bună întrebare, zău așa...
Presupun că totul a pornit de la încăpățânarea de a nu mă arunca în hăul uitării. Știu, știu, e o mare prostie, însă n-am putut să mă abțin. Îmi place atât de mult să-mi ating capul de tot felul de suprafețe dure, încât curiozitatea și patima m-au copleșit pur și simplu. Am devenit dintr-o dată fascinat de autoflagelări pompoase, drept pentru care m-am apucat de confecționat stâlpi și pereți pentru adevărații cunoscători.

Epoca Magna, și altele

Spuneam la un moment dat că mi-ar fi plăcut să existe mai multă pace în lume. Aveau și hipioții vorbele lor înțelepte, ca orice popor autentic. Se pare însă că pentru a ajunge în acel stadiu, trebuiesc luate niște decizii destul de precare cu privire la colivia în care ne ducem zilnica existență monotonă. La un moment dat, ne obișnuim cu gratiile, drept pentru care ne permitem să sărim peste așa-zisul bun simț, cunoscând perfect gradul de rezistență al barelor metalice. Culmea e că de multe ori, acestea își schimbă brusc poziționarea, și ne trezim la un moment dat cu mult dincolo de ceea ce credeam că suntem în stare să suportăm.

Pauza

Iată că mai există și momente în care timpul se oprește, la fel cum și umbrele au nevoie de răgaz pe timp de noapte, iar oamenii de confirmări de tot felul pentru ca nu cumva să fie copleșiți de îndoială.
Există câte un motiv pentru fiecare motiv, câte un ochi pentru fiecare dinte, și câte-o pană pentru fiecare gând.

Simbiotisme

Excrescența din spinarea mea se numește cocoașă.
Oamenii cocoșați, sau gheboși, au frică de zbor.
Nu știm dacă frica provine din experiențe neplăcute
sau dacă e doar o frică de necunoscut.
N-are importanță.
Pe lângă neamul cocoșaților,
avem neamul înaripaților.
Ăștia nu se mai satură de zbor.
Se desfată în orgasmice
bătăi de aripi.
Primii cunosc pământul.
Ceilalți cerul.
Fiecăruia îi lipsește ceva.
Amândouă neamurile sunt nefericite
din lipsă de armonie.
Cum împăcăm extremele?
Nimic mai simplu:
mai întâi, se iau câte un cocoșat
și un înaripat.

Cum mi-am petrecut viața

Viața mi-am petrecut-o după cum urmează.
După fecundare, visul meu a fost să cresc, drept pentru care am crescut. După creștere, am visat să mă nasc. Drept pentru care m-am născut. Au urmat nenumărate vise, pe care le-am visat.
Am gustat puțin din realitate și nu mi-a plăcut, prea amară pentru gusturile mele. Așa că m-am întors la dulcele vis.
Relația mea cu realitatea e foarte șubredă. Revin la dânsa doar atunci când nu mai am țigări.
Când mă lupt cu mine, scriu. Asta-mi astâmpără foamea de vis.
Foamea de țigară rămâne nesătulă, drept pentru care algoritmul se repetă până țigara ajunge în gură.
După terminarea țigării, se trece la pasul următor: viitoarea țigară, viitoarea viață, viitorul vis.

27 martie 2012, Max 12:17