[...]
Câteodată mă pierd, gândindu-mă la tine.
Rătăcesc naiv prin locuri prin care-am mai trecut, minunându-mă de frumusețea florilor, copacilor, dar mai ales a chipului tău.
Totdeauna mi-am imaginat că perfecțiunea nu există...Până te-am întâlnit...
Știu, exagerez, dar o fac având cele mai bune intenții.
Nu știu cum s-a întâmplat, dar mi-am dat seama că frica e cel mai mare păcat al omenirii. Și-atunci, mi-am luat ghioaga imaginară și-am pornit în căutarea ei, să văd de ce-i în stare.
Când m-a văzut, s-a îngrozit atât de tare încât a închis ochii și s-a evaporat...
De-atunci mi s-a schimbat viața. Te-am întâlnit pe tine, am fost fericit. Da, mai rămâne partea cu ironia, pe care nu am înțeles-o... și cu dorul.
Dar e frumos, e bine.
Mă mai întâlnesc cu tine în imaginație, mai vorbim, mai vedem un film, te mai sărut pătimaș...
E frumos, e bine...
20 ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu