Fantezii rurale și noutăți despre Jurnalul Fumătorului

Săptămâna 51

    Pe pachetele de țigări care arată acum ca niște anunțuri de înmormântare, propun să se adauge amenințări cu moartea și această mențiune pe jumătate sanitară, pe jumătate umoristică : "Nu lăsați vecinii să profite de un fum pe care nu l-au plătit".

                                                                                                                                   Philippe Bouvard

Cum să nu iubești oamenii...cum să nu te bucuri de aceste făpturi șugubețe, neastâmpărate, care se bucură nebunește luând viața la dans și învârtind-o de mare zor?

Cică veșnicia s-a născut la sat... Acolo oamenii sunt atât de naturali că zici c-au răsărit din pământ, că au încolțit imediat ce-au auzit ciripitul păsărelelor migratoare. Sunt atât de smeriți încât își cer iertare de la copacul pe care urmează să-l taie, povestindu-i cum o să devine grindă pentru grajdul în care se va adăposti văcuța, sau dușumeaua din dormitorul călduros, unde iarna arde focul în sobă...Au și copacii loteria lor, dar sunt fericiți pentru că și ei iubesc oamenii, cu toată lăcomia care i-a orbit de curând, cu toate defectele lor. Și se-amuză când ne-aud cântând sau vorbind singuri prin pădure, și ne dau iubire când îi îmbrățișăm pe furiș, să nu ne vadă nimeni...

Întregul Univers ne iubește și ne urmărește cu interes, tocmai pentru că suntem niște creatori nebuni care se implică și se pierd atât de mult în creația lor încât ajung să se confunde cu dânsa.

Stăteau de vorbă două planete dintr-o galaxie îndepărtată:

- Ai auzit surioară ultimele vești?

- N-am auzit nimic...Demult  nu mă mai uit la televizor. M-am apucat de scris în ultima vreme, așa, mai serios, și mi-e tare bine. Mă simt mai împăcată cu mine însămi, mai deschisă. Și scriu despre niște creaturi ciudate, tinere încă. Nu știu cum se  numesc, dar îmi plac tare... Mă scuzi, am divagat. Ce vești?

- A trimis Dumnezeu o gașcă de artiști excentrici pe o pânză, undeva prin Calea Lactee. Și-s nebuni tare ăștia mici. Se zvonește c-ar fi inventat și Veșnicia. Mare lucru! Doar știi câți s-au chinuit până acum și nici unul în afara Marelui Pescăruș n-a reușit ... [...]

După cum bine puteți observa, iubiți cititori ale acestor epistolare povestioare, ăsta-i un post mai deosebit. Asta pentru că Jurnalul cititorului e pe sfârșite. Cartea aceea care se scrie singură, e aproape de final... Vă las mai jos dovada. (Îi mulțumesc încă o dată, pe această cale, Bastardului Apatic, pentru acest inspirat cadou pe care mi l-a făcut anul trecut și care și-a dovedit utilitatea cu vârf și îndesat. Încă un semn {al câtălea oare?} că întâmplarea, aleatoriul, e doar o poveste de spus la gura sobei într-o seară friguroasă de iarnă)

Avem acum printre noi un alt personaj, agenda neagră. Să nu vă sperie, căci paginile sale sunt albe și curate, și cine știe ce povești interesante are pregătite pentru noi.

Vă las mai joc câteva poze cu misteriosul personaj, încă nu a făcut cunoștință cu al meu condei din pană de pescăruș..

Și mai am o veste bună mai mult pentru mine de data aceasta. Am aflat din surse sigure că prima mea scriere de prin decembrie 2004 și pe care o vedeam iremediabil pierdută, se află în posesia colegei mele de liceu, Alexandra, cu care m-am văzut zilele trecute. Așa că, după ce o voi fi transcris pe undeva, o să v-o împărtășesc și vouă, cu toată stângăcia și neștiința ei..

Știți cum e, prima nu se uită niciodată... 

27 ianuarie 2012, Max...