Știu că ești acolo, undeva... Îți văd doar forma din depărtare. Și te luminează ceva atât de tare încât sunt convins că voi orbi dacă aș încerca să te pătrund cu privirea.
Nu cred că te-aș recunoaște dacă te-aș privi acum...de fapt, sunt convins că am rămas același laș dintotdeauna.
Schimbarea presupune responsabilitate, lucru care îmi e complet străin. Sper totuși că ești mai stabila decât mine, dar într-un sens dinamic. Știu oricum că nu trebuie să vorbesc despre lucrurile astea. Complementaritatea e prin definiție perfectă și probabil ăsta e unul din motivele pentru care încă te evit. Aștept să micșorez prăpastia dintre mine și mine, ca nu cumva să te rătăcesc într-o clipă de neatenție prin vidurile fără de rost ale ființei mele...
Gânduri curate și zâmbetele calde ți le trimit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu