vineri, 21 noiembrie 2008

Zambeste Cald...

Un individ, cu o grimasa serioasa, priveste in gol, incercand parca sa se desprinda de cadrul posac in care respira adanc. Un copil trece pe langa el, se opreste si incepe sa vorbeasca:


Sarumana nenea. Ce faci? Vad ca te uiti urat...ti-a murit cineva? Mie mi-au murit bunicii din partea tatalui, si am plans muuult. Am fost la inmormantare la amandoi, desi mi-a fost rusine pentru ca vroiam sa-i uit. De ce esti trist? Nu stii ca nu e bine sa fii trist? Si mama e trista... aproape mereu. Vreau sa zambeasca, dar un inger imi spune ca nu se poate. Un inger e frumos. Are ochii mari, si curati, e frumusel foc...mai ca-ti vine sa-l mananci. Are aripi pe care noi nu le vedem pentru ca suntem spurcati. Stii, un inger mi-a zambit odata, si pentru asta sunt mandru. Am incercat sa-i fac o poza, chiar in acel moment, dar n-a iesit la developare. Nenea, de ce esti trist? Si mama privea in gol, ca tine, si uite ce-a ajuns. Am vrut sa rad alaturi de ea, sa ii simt dragostea agasanta. Dar privirea m-a salvat de chinul asta...durerea a rezolvat totul. Nenea, nu mai fi trist, ca trece. Asta imi spun mereu: lasa mai c-o sa treaca, si totul o sa fie uitat, doar tu o sa fii in continuare aici, fugind de dulaii astia balosi si nespalati. Put atat de tare incat multa vreme am crezut ca sunt morti... dulaii morti, care vor sa ma muste de fund. Niste fantome care beau din Stix si se stramba la Cerber, atenteaza la muschii mei fesieri. Hoiturile ma urmaresc ..hihihi.

joi, 20 noiembrie 2008

Pamflet ecologic

Actiune si reactiune. In esenta, doar despre asta e vorba. Nu incep caii sa culeaga pere, nici elefantii sa ude straturile, fara a fi existat o cauza prealabila de la care sa fi pornit totul. Soarele nu e suparat pe noi, chiar daca vroiam sa-l poluam pana si pe el cu deseuri nucleare... Poate doar pamantul ar vrea sa ne dea o lectie , despre ceea ce inseamna parjolirea si sufocarea cu sticle de plastic, dar e un gentlemen, si o face pe o cale demonstrativa, fara a ne face prea mult rau. Si , in fond, nu el e cel ce actioneaza, ci propriile noastre maini, care uneori se uita in alta parte, si prefera sa ignore posibilele efecte ale unui gest banal, precum aruncarea unui ambalaj de plastic, sau al unei sticle amarate, pe caldaramul care deja-i plin ochi cu resturi „menajere"... Si uite-asa se muta Africa in Constanta, Polul Nord la Ecuator, si toti copacii emigreaza in Danemarca. Dar nu oricum, ci pliati frumos in topuri, sub forma de scanduri, vopsite pe margini cu albastru, rosu sau verde... au fost copacii nostri, acum sunt mobila lor.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Haos si iubire...

Dintr-o picatura de ploaie se naste un zmeu… un zmeu nascut dintr-o picatura de ploaie. Lumina inchide cercul deschis… cerul deschis. Ma-nvart intr-o lume cu susul in jos…. Cu josul in sus. Respir frumusete si expir bunatate….sunt liber. Strang in palma o bucata de aer…o comprim cu gandul si-o transform in soare… sunt bun. Ating cerul cu o pana de aur… pana e a Lui, aurul al nostru. Cerul se decoloreaza si devine fad….cerul i-al nostrul, culoarea e a Lui…. Ma-nchid singur intr-o lume discreta.. sunt om, am nume si adresa, am chiar si cont , chiar daca gol…. Deschid cutia si vars apa inauntru.. o spal. Lumea se spala, si-odata cu ea, apar lucruri noi, iar marea se inalta…. M-opresc la o margine, si te vad pe tine…zambesc, si-ncep sa tremur. Numar orele pana maine. Adorm, si zambesc, cu gandul la tine. Zambesc…

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Marturisesc...

Era o vreme când mă priveam doar printr-o oglindă găurită în mijloc. Nu ştiam că-i crăpată, nici măcar că tot ce văd în ea e deformat de liniile frânte pe care nici nu le conştientizam. Vedeam doar un chip hâd şi-o lume neagră, mereu înconjurată de nori malefici şi tunete vrăjmaşe. N-aş putea spune că viaţa a reuşit să retuşeze prea multe, însă acum văd crăpăturile, văd şi gaura, şi conştientizez faptul că arătarea pe care o ştiam mai demult era doar o iluzie. Cu toate acestea, pe zi ce trece simt că îmi doresc să mărturisesc acea perioadă. Tata zice că-i un text prea lung, şi să mai scurtez din el. Amicul meu de pană literară m-a sfătuit să vin cu cel de-Acum şi că de-Aici începe literatura. Să nu mai scormonesc prin jurnale decât ca-ntr-un album de familie, şi să împrumut de la dânsul Oglinda lui Orfeu, pentru a nu-mi şifona prea tare imaginea. Am s-o folosesc, dar o voi aşeza lângă mine, căci niciodată trecutul nu ne defineşte, ci doar ne arată drumul pe care am mers pentru a ajunge în x-ul care se deplasează mereu, ţinând astfel pasul cu Prezentul. Şi indiferent de ce drum am fi ales, Universul nu stă niciodată pe loc, iar judecata ne-o facem singuri, cu o Balanţă fără talere, pentru că Sufletul are o altfel de greutate. Şi-aşa spuneam atunci:

vineri, 7 noiembrie 2008

Pictorul Orb

Mi-amintesc de Soren Kierkegaard care-mi scria in calitate de prieten. Nu-mi amintesc unde l-am cunoscut, de fapt, stau cam prost cu memoria momentan astfel incat nu-mi amintesc nici macar cum arata, sau cand l-am intalnit ultima oara. Dar cuvintele lui m-au facut sa tresar, pagina dupa pagina, scrisoare dupa scrisoare, pana in punctul in care nu am mai rezistat, si i-am raspuns pe un ton foarte ironic... Nu ma intreba, de ce am facut asta, si nici de ce am omorat animale cand eram mic. Diversi psihologi m-au studiat de-a lungul timpului, ba chiar am auzit ca au scris si cronici despre cazul meu, purtand respect desigur pentru obarsia a carei mandru vlastar sunt.Dar niciodata nu m-au inteles, niciodata nu m-au lasat cu adevarat sa vorbesc. Le si vedeam crestetul impaienjenit de aceleasi conexiuni prafuite cu care s-au tarat pe malurile vietii, cu care si-au faurit navoade si sfori, pe care le-au folosit pentru a urca si aduna... Sunt orb, daca asta are vreo importanta pentru tine. Pentru mine nu, caci vad la fel de bine ca si atunci cand nu calcam pe iarba inrouata. Vad soarele urcand si coborand, vad verdele crud al ferigilor aburinde in timpul unui dus providential, vad chipurile, strazile, mizeria... ba as putea spune ca vad mult mai mult decat tine, care esti mai orb decat mine. Crezi ca daca distingi galbenul de albastru esti sanatos, esti agil, daca parcurgi cu repeziciune literele unei coli, sau daca te pierzi intr-un tablou la mana a doua esti mai indreptatit decat mine sa-ti dai cu parere despre arta. Cat de amarnic te inseli. De unde stii ca ceea ce vezi tu e galben, sau albastru, de unde stii ca acel copil mort dar viu care te fixeaza din perete exista cu adevarat? Nu stii nimic, la fel cum nici atunci cand te-ai imbatat n-ai stiut pe cine mutilezi...

miercuri, 5 noiembrie 2008

A treia incercare, poate-i cu noroc...

Se facea ca odata, intr-o indepartata viata de om, s-a nascut o idee. Era mica, pricajita, cu putine sanse de supravietuire avand in vedere amalgamul de factori si contrafactori ce se macelareau pur si simplu in acel spatiu ideatic aproape nemarginit. Insa, la un moment dat, si dintr-o simpla si inutila intamplare, acea idee s-a agatat de un fir de materializare ce tocmai facea tranzitia in lumea asa-zis reala in care oamenilor le place sa creada ca traiesc. Si uite-asa , mica noastra idee proaspat nascuta, a reusit sa surprinda batrana si dogmatica statistica, si a ajuns sa prinda o forma fizica, mai exact o reprezentare binara pe un server oarecare. Ea se numea blog, si avea mult prea multe idealuri, vise, sau pur si simplu sperante pentru cineva de talia ei...