un suflet rătăcit...și răcit.
Cu lacrimi în aripi atinge noroiul
Cu gânduri de moarte își scuipă puroiul
pe dinți ascuțiți și zâmbete false
pe scări fără trepte
pe oameni cu roiuri
de fluturi borâți... de însuși Satana
ce stă ca stana
cu burta la soare
cu umbra călare
pe umărul stâng
pe mâna cea dreaptă,
uscată,
creată
de porcii
cu aripi, cu lacrimi, cu puf...
Și sensul răsare,
chiar dintru văzduh.
Mă uit agale
în râul fără de apă
și-mi vine să-l umplu cu lacrima toată
Și roată, și roată să-mi fac echilibrul
pe crucea de piatră
exact din mormânt...
Am fost viu odată.
Acum nu mai sânt...
19 martie 2012, Bază
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu